7 pași prin care poți trece mai ușor printr-o perioadă de doliu

Înainte de toate, trebuie să ții cont de un aspect deosebit de important: nu trebuie să treci singur prin această perioadă dificilă! Unul dintre sfaturile cel mai des întâlnite pe care le oferă specialiștii este reprezentat de creerea unei “rețele de susținere”. Această constituie, în linii mari, o listă cu persoane ce îți pot fi alături în momentele de cumpănă. În primul rând, trebuie să te gândești la familie, prieteni apropiați și vecini.

Cu toții știu cât de dificil este sentimentul de pierdere pe care îl resimți în acest moment și își doresc să te ajute. În egală măsură, trebuie să conștientizezi că societatea în care trăim ne-a învățat să lăsăm persoanele din jurul nostru să-și rezolve singure probleme și, de aceea, multor persoane apropiate ție le-ar veni greu să te caute în acest moment, știind pierderea prin care treci, pentru a îți oferi suportul lor. Nu trebuie să le învinovățești, deoarece acestora le-ar putea fi frică să nu te deranjeze sau “să-ți facă mai rău”. Acestea pot aștepta chiar acum să le soliciți ajutorul și să-ți fie alături. Apelează la ele cu încredere!

În cartea “Cum să treci peste doliu”, redactată de Anne Ancelin Schützenberger și Evelyne Bissone Jeufroy este menționat faptul că este indispensabil să ne oferim “un minimum de patru plăceri pe zi”. Mai mult decât atât, în cartea menționată nu se vorbește despre un simplu sfat, ci despre o adevărată “prescripție medicală”, deoarece acest “tratament” ar trebui să îl realizăm nu doar pentru o perioadă scurtă de timp, ci pentru cât mai mult timp cu puțintă – chiar pe întreaga durată a vieții noastre.

Plăcerile pe care ni le putem oferi pot fi dintre cele mai diverse. Putem ieși la o plimbare dimineața înainte de a ne apuca de treburile zilnice. Putem merge să vedem un film la cinema. Sau chiar ne putem da cu bicicleta. Autoarele cărții menționate anterior subliniază faptul că lista plăcerilor este infinită și oferă mai multe exemple inspirate din cele ale clienților proprii. Printre acestea amintesc savurarea momentului prezent, plăcerea și blândețea odihnei, alegerea livrării ziarului la ușă (sau a alimentelor), cumpărarea de flori sau comentarea acestora pentru a ne fi aduse acasă, privitul cerului, a soarelui, a lunii, a stelelor etc.

Aceeași carte menționată anterior vorbește despre “travaliul doliului”. Gestionarea perioadei este infinit mai dificilă în contextul în care noi nu am fost educați să ne controlăm emoțiile pe care le avem. În situația în care suferim o pierdere a unei ființe dragi, pot veni în rafală atât sentimente, cât și emoții pe care nu le-am mai cunoscut până în momentul respectiv. În acest context, ne-ar fi extrem de greu să le facem față, neștiind să “lucrăm” cu acestea. De aceea, nu trebuie să ne eziți să soliciți un ajutor de specialitate. În acest sens, poți apela la un consilier sau la un psihoterapeut. Acesta are pregătire avizată pentru astfel de situații și îți poate face “travaliul” mai ușor..

Acest sfat este extras din cartea “Drum Prin Doliu”, scrisă de Anda Mogoș. În primul rând, noi toți ar trebui să fim conștienți de faptul că orice eveniment important din viață ne schimbă. Cu atât mai mult decesul unei persoane dragi. De aceea, este imperios necesar să fim conștienți de faptul că din momentul în care suferim o astfel de pierdere, nu mai suntem aceeași persoană. Nu vom mai fi niciodată persoana care are o mamă, persoana care are un frate, persoana care are bunici etc.

Din acest moment, de fiecare dată când vei cunoaște pe cineva și va veni vorba de frați, de exemplu, va trebui să spui “o mai am doar pe sora mea mai mare, fratele meu a murit în urma cu câtiva ani”. Cu certitudine, de fiecare data când va veni vorba despre persoana pierdută va exista o tristețe profundă. De aceea, trebuie să fii deschis fața de aceste schimbări și “să faci pace” cu noua ta identiate. În cazul meu, autorul acestor rânduri, cu identitatea de “bărbat cu frate decedat”.

O parte semnificativă dintre persoanele ce suferă o pierdere au tendința de a își “îneca amarul” în diverse vicii. Cele mai frecvente sunt consumul excesiv de alcool, de droguri sau de sedative. De asemenea, putem regasi si implicarea în activități referitoare la jocurile de noroc.

Sentimentele resimțite cauzează sentimente profunde de anxietate și depresie, persoanele suferinde putându-și “administra” astfel de vicii cu scop de “auto-medicație” a stării trăite. Din nou, trebuie să fii conștient de faptul că aceste “anestezice” sunt doar temporare. Acestea nu îți pot aduce nici un câștig pe termen lung. Nu există, din păcate, nici un fel de medicație pentru durerea ta. Este extrem de important să nu cazi în capcana unei astfel de dependențe în momentul în care încerci să “te vindeci”. La fel ca și în cazul punctului 3, este bine să apelezi la un specialist.

Aceeași Anda Mogoș, menționată la punctul al 4-lea, vorbește în cartea sa despre importanța unei rutine. Autoarea evidențiază faptul că într-o perioadă de doliu nevoia noastră de ordine este imperios necesara. Astfel, o rutina este opusul neprevăzutului, în timp ce neprevăzutul reprezintă inceritutdinea. Implicit, ne face să nu ne simțim în siguranță. În schimb, prin stabilirea unei rutine, ai ptutea simți control asupra ta și asupra acțiunilor din viața ta. De aceea, încearcă să îți pui anumite obiective zilnice sau săptămânale și să faci tot ceea ce îți stă în puțină pentru a le respectă. Fă asta, fie că vorbim despre mișcare, mers la sala de fitness sau chiar o ceașcă de cafea alături de o persoană dragă în fiecare dimineață.

Știu, sună ciudat! Sună contrar a învățămintelor “propovăduite” de societate, care ne-au transmis încă din copilăria timpurie faptul că trebuie să “fim puternici”, să “trecem peste” sau “să nu ne mai gândim” în astfel de situații. Totuși, în contextul actual, dacă încerci să fugi de trăirea propiu-zisă a doliului poți dezvola in viitor episoade depresive, tulburări de stres post-traumatic sau chiar una sau mai multe dintre dependențele menționate anterior. Nu există doliu care să fie încheiat până ce nu este trăit. Fii conștient că nu este o rușine să plângi. Din contră, este o dovadă de forță interioară. Ai nevoie de ea pentru a fi din ce în ce mai aproape de vindecare.